Victor Ponta, președintele PSD - principalul partid de opoziție, la Constanța, după realegerea lui Radu Mazăre în funcția de președinte PSD Constanța, care face apel la revoluție pentru înlăturarea lui Băsescu:
"Îmi place apelul la revoluţie, dar îmi cunosc ţara şi poporul destul de bine ca să ştiu că toţi vor spune mergeţi la revoluţie, daţi-l jos pe Băsescu şi după aia venim şi noi. Aşa încât eu mă bazez pe dumneavoastră în această bătălie şi mă bazez că după ce o să-l omorâm pe Băsescu o să vină toată lumea alături de noi şi de fapt toţi o să ne spună cum au luptat împotriva lui Băsescu"
Cuvinte simple, spuse din suflet, născute din dorința legitimă de a salva națiunea română. Bravo Victor Ponta! Asta e soluția. Dacă nu-l putem neutraliza democratic să-l omorîm, fir-ar al dracu de dictator!
Cu Băsescu rezolvăm repede că doar avem experiența frontului rusesc unde indezirabilii dobîndesc rapid, în ceafă, un nou orificiu pentru lărgirea "orizontului" pulmonar al respirației dar ce ne facem cu România băsistă? Aia reacționară, care tot vrea să scoată capu din nisip, care vrea libertate și dreptate, fiți-ar mama ei a dracului?
Propunerea mea, după episodul "Mazăre ofițer SS":
- Cyclon B democratic
- lagăre siberiene liberale în toate marile orașe ale țării
- crematorii democrat-liberale verzi pe play-ul mioritic
- poze cu Ponta cu steauă roșie în locul bancnotelor (oricăror bancnote).
Victoraș, niciodată n-am crezut că poți fi mai pur și simplu prost decît a fost Geoană în toată existența lui. Și mai ești și tată de famiglie!
Servus Fila. :)
RăspundeţiŞtergereAm pescuit şi eu o perlă demnă de "Bula demnitarului" :
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-7786253-victor-ponta-vintu-nu-trebui-eliberat-trebui-stea-basescu-aceeasi-celula.htm