Andrei Pleşu (Adevărul 15.107.2009)
: O lighioană
"L-am văzut de curând, la o emisiune a domnului Radu Moraru, pe Sergiu Andon. Venise să-l apere public pe patronul şi clientul său Dan Voiculescu de acuzaţia de turnătorie, lansată, de această dată, nu de CNSAS, nu de opinia publică, nu de ziare, ci de doamna Silaghi, verişoară bună a împricinatului. Doamna Silaghi a avut ghinionul să descopere, studiindu-şi dosarul de Securitate, că fusese, la un moment dat, pentru vărul ei, „obiectiv“ de investigaţie. Sergiu Andon avea sarcina să demonteze această acuzaţie şi a făcut-o după mijloacele clasice, dar încă „verzi“, ale unui ofiţer de securitate. A procedat nu ca un avocat, ci ca un procuror. Şi nu ca un procuror, ci ca un anchetator.
Nu cunosc biografia lui Sergiu Andon, dar, dacă înainte de 1989 aş fi condus un serviciu de securitate, l-aş fi angajat imediat: înzestrare optimă, abjecţie înnăscută. Cred că l-am întâlnit faţă către faţă pe domnul avocat de vreo două ori. L-am văzut şi la televizor, în diferite dezbateri politico-juridice. Mi s-a părut abil, inteligent, eficace. Şi, în majoritatea cazurilor, de o bituminoasă (şi sulfuroasă) rea-credinţă. În emisiunea domnului Moraru, prestaţia lui Sergiu Andon nu mai valorifica însă decât această din urmă „calitate“. Restul era previzibil până la stupiditate, rudimentar până la grosolănie. Asudat, vag apoplectic, profesionist rutinat al şmecheriei de bară, avocatul-procuror-anchetator recurgea la tot arsenalul interogatoriului poliţienesc. Era ca o lecţie de deschidere a cursului de intimidare şi delegitimare a victimei.
Mai întâi, vechea tactică a transformării acuzatului în acuzator şi viceversa: se sugerează că turnătorul e, de fapt, cel turnat, iar turnatul – un turnător. Aşadar: doamna Silaghi e, probabil, omul Securităţii (cum a reuşit ea să fugă din ţară?), iar domnul Voiculescu are dosar de urmărire. Sergiu Andon ştie foarte bine că toţi colaboratorii Securităţii, de la cei mărunţi la generali, de la răcani la miniştri erau, în minunatele vremuri ale maturităţii sale slujitoare, filaţi. N-are a face. Trebuie contat pe prostia generală. Apoi, jocul de picioare când e vorba de probe. Sergiu Andon cere ca acuzaţiile să fie riguros dovedite. Cu documente. Când apare un document, rigoarea se fleşcăie, devine nuanţă sentimentală: „nu simţiţi (sic!) că e un document scris după dictare?“
Probele devin astfel irelevante, căci sunt manevrate fără „simţire“... S. Andon nu caută soluţii subtile. Îi e de ajuns abecedarul anchetei: insinuări, ameninţări voalate (dosarul „decisiv“ scos pe jumătate din servietă şi introdus la loc „pentru mai târziu“), alternanţa dintre miere şi sânge, dintre voluta obsechioasă, rânjetul sălbatic şi atacul putrid. Aveam în faţă o vietate din altă lume, o lighioană care nu mai poate scăpa de sine însăşi. În locul lui Dan Voiculescu l-aş concedia prompt: nu face decât să-i înrăutăţească situaţia, adăugând prezumţiei de vinovăţie o imensă greaţă."
Domnule Voiculescu, şi eu sînt de aceeaşi părere.Scăpaţi dreaq, de imbecil că vă face de kko!!!
